Mami, vlei să-mi iei nişte E-uri? Te loooooog!


Iniţial voiăm să-i spun „Nu daţi banii pe prostii, luaţi tumoare la copii“, da’ parcă prea sună sinistru. Între timp m-am documentat activ între rafturile de dulciuri colorate din hypermarket şi mi-am schimbat părerea. Nu titlul e sinistru, siniştri sînt măgarii care aduc pe piaţă asemenea mizerii. Dar să luăm povestea de la E la Z:

Primul pas e în zona de ciocolată cu cremă, unde situaţia e de cacao. Luate cît de cît la întîmplare, ambalajele vă zîmbesc dulce cu dinţii plini de sorbitol, acid lactic, acid carminic, acid sorbic, invertază şi, eventual, vierme de gălbează. Adică, pardon, nici măcar viermele ăla n-ar supravieţui într-un asemenea mediu. Că ANPC a bocit oficial acum vreo două luni pe tema E-urilor aruncate cu furca, deja nu mai contează. În definitiv, amenda trece, bolile rămîn, fiecare după cum i-o fi norocul.

Aţi fugit de ciocolată? Bine aţi venit în zona de rulade, napolitane şi biscuiţi, unde tot crema, bănuiesc, vă îmbie cu difosfat disodic (prieten de nădejde dacă vreţi o osteoporoză sănătoasă sau nişte depuneri sexy de calciu), tartrazină (bun pentru tumori tiroidale şi mutaţii cromozomiale) şi un apus de soare (Sunset Yellow, zis şi E110) cancerigen de romantic. Să vă mai spun că acidul sorbic (ăla de mai sus) vă soarbe languros din priviri? Mai bine nu, că de aia vă orientaţi către nişte alternative fără etichetă românească. Măcar pe alea scrie „serin ve kuru“, deci e OK.

Vreţi bomboane? Super, atunci adăugaţi pe listă şi carmoizină şi roşu ponceau, că nu strică, şi fuguţa-fuguţa la raionul de sucuri, că parca vi s-a cam uscat gura. Serviţi cu încredere: benzoat de sodiu, polifosfat de sodiu, gumă de ester (asta e deocamdată sigură, omoară doar cobaii în laborator) şi, în final, celebrul aspartam pe care îl ştiţi şi-l iubiţi.

Păi bine, veţi spune, şi atunci? Nu ne mai îndopăm copiii cu nimic? Nu se poate, că e anti-românesc. Pe de altă parte, şi refuzul de-a cumpăra un produs care e ieftin / la promoţie / ambalat ţipător e anti-românesc. Aşa că vă rămîne soluţia de mijloc, în care nevasta îşi intră în drepturile bucătăreşti, iar dumneavoastră plecaţi cu banii astfel economisiţi la crîşmă, că au adus vodcă proaspătă la 2 lei suta.

Sursa : Catavencii

Ustensile folositoare mamei in bucatarie

Ce nu trebuie sa ne lipsească în bucătărie atunci când începem diversificarea?

Primul lucru pe care îl recomand e curatatorul de legume și fructe
Exista mai multe forme și modele , dar dintre toate îl recomand pe cele în forma de mai jos, care având mânerul lat face mult mai ușoara manevrarea lui.



Cu ajutorul lui puteți sa decojiți morcovi, pătrunjel, păstărnac, castraveți, dovlecei, țelina, cartofi precum și diverse fructe.

Un alt obiect necesar este Blenderul , deoarece mâncarea bebelușului trebuie pasata. Exista mai multe feluri de blendere și ca sa nu dați banii pe fereastra , cum am făcut și eu dealtfel, recomand un tocător. Eu am primit anul trecut de crăciun de la sora mea acest tocător și de atunci am aruncat toate blenderele la gunoi :)) Un astfel de obiect își merita toți banii:


Exista blenderele verticale care maruntesc o cantitate mica de legume dar care se curata foarte greu , apoi blenderele mari ... dar acestea le putem folosii doar dacă avem o cantitate mai mare de legume , altfel degeaba le avem. Si cum bebele manca foarte puțin la început nu am făcut nimic cu un Blender mare. Tocătorul de mai sus are vasul termorezistent , deci putem sa punem în el legumele calde de asemenea îl putem folosi și pentru alte lucruri foarte utile în bucătărie : facem zahar pudra, macină nuca , facem maioneza , toaca legume , ceapa , usturoi și chiar și gheata. Si cel mai important aspect se curata foarte ușor și repede. Se poate spala și în mașina de spălat vase.

Toată lumea știe ca legumele își păstrează mai bine savoarea și cel mai important vitaminele dacă acestea sunt făcute la aburi. Exista de cumpărat acele aparate Steamere , dar la care majoritatea componentelor sunt din plastic , și nu scrie niciunde ca nu conține Bisphenol A , deci nu sunt foarte sigure. Cea mai ieftina varianta e sita pentru gătitul la abur:


sau vasele speciale


La acest capitol mai găsim intradevar de la Philips Avent - aparat de gătit cu aburi și Blender , care nu conține BPA , și știe sa facă mâncare la abur apoi sa o paseze , dar are un preț piperat și din punctul meu de vedere nu își justifica investiția , dar cine își permite poate sa îl achiziționeze.



Foarte important mai e și un storcător de fructe.Cele de pe piața sunt cu stoarcere prin centrifugare ele distrugând macromoleculele fructelor și legumele , și sunt foarte greu de curățat. Cele mai bune storcătoare care păstrează enzimele intacte sunt prin presare la rece. Sunt intrade var scumpe , dar își merita banii. Aici găsiți astfel de storcătoare, cea mai ieftina varianta fiind un storcător manual Lexen Healthy Juicer

Acestea fiind spuse , va doresc sa aveți multa imaginație în bucătărie și copii mâncăcioși.

Budinca de legume cu ou , carne sau peste

100g legume (conopina, spanac, gulie, morcov, brocoli)
1 cartof
20–50g carne (vitel,gaina)
1ou sau peste

Legumele curatate, maruntite se fierb in putina apa sau la abur pina se inmoaie. Carnea , oul sau pestele , la fel se fierb , separat de legume. Se pun imrepuna in blender si se fac pireu.
Optional putem aduga frunz de patrunjel.

La copii peste un an se poate adauga sare.

Pofta buna!

Supa crema de mazare si mozzarella

Ingrediente :

200 gr mazare congelata
1 ceapa
70 gr mozzarella
sare

Se pune la fiert mazarea congelata in apa cu sare . Se aduaga ceapa curatata.
Cand mazarea este moale , se opreste focul , se indeparteaza ceapa .Mazarea , 300 ml din apa in care a fiert mazarea si mozzarella se pun toate impreuna in blender si se paseaza .



Este o supa usorara, foarte gustoasa.

Pofta buna!

Pireu verde


Aveti nevoie de :
1 cartof mare sau 2-3 cartofei mici
o mana de spanac proaspat sau spanac congelat
1 catel de usturoi
sare (doar pentru copii de peste 1 an )
putin unt sau o lingura de ulei presat la rece
putin lapte

Cartofii se curata de coaja, se spala se taie bucati si se pun la fiert, cu sau fara sare.Spanacul proaspat se opareste, cel congelat se lasa la dezghetat.
Cand cartofii sunt fierti se scurg de apa si se zdrobesc , se aduaga spanacul tocat marunt, usturoiul pisat , untul sau uleiul , lapte si se amesteca pana obtinem pireul.

Daca suntet in criza de timp puteti pune toate ingredientele in robot , apasati butonul si gata e pireul.

Optional puteti sa adaugati : ou intreg ( la copii peste un an ) sau doar galbenusul ( la copii sub un an ) , carne de pui , vita , peste.


Pofta buna!

Pireu portocaliu de legume



Se scoate din camara :

1 morcov,
1 cartof dulce
1 dovlecel
1 pastarnac
1 lingura ulei de folarea soarelui presat la rece sau ulei de masiline extra virgin sau puteti folosii un pic de unt.

Curatam legumele de coaja , le taiem marunt si le punem la fiert in apa , sau la abur. Pastram putina apa, in care au fiert.Pasam legumele cu ce avem prin bucatarie, blender, tocator de legume . In lipsa acestor ustensile le pisam cu furculita. Adaugam putin cate putin apa in care au fiert amestecam pana devine o pasta, apoi adaugam uleiul. Mai amestecam un pic ... si gata este macarica.
Acest pireu este dulceag de la cartoful dulce si pastarnac, iar la noi a fost un succes garantat.

Optional se poate adauga : sare , carne , peste, galbenus de ou sau oul intreg (in functie de varsta bebelusului)
Pofta buna!

Papanasi cu branza de vaci

Papanaşi cu brânză de vaci (4 porţii x 80 g)

200 g branza de vaci
1 ou
30 g gris
4-6 g sare
10 g unt
40 g smantana
20 g zahar
apa



Brânza de vaci trecută prin sită se amestecă cu grisul, sarea şi oul. Se ia cu lingura din amestec, se pun papanaşii în apa care clocoteşte şi se fierb 10 min într-un vas acoperit. Se scot papanaşii din apă cu o paletă găurită şi, când sunt fierbinţi, se adaugă untul şi apoi smântână frecată cu zahăr.


Pofta buna!

Pireu rosu de legume cu ou


2 Cartofi
2 Morcovi
1/2 Gulie
1 Sfecla rosie ( nu prea mare )
1 ou fiert - la copii peste un an se adauga oul intreg , la cei sub un an doar galbenusul
putin unt si lapte

Curatam legumele de coaja , le taiem marut si le punem la fiert in apa , sau la abur.
Cand legumele sunt fierte se zdrobesc sau se baga in tocatorul de legume , se adauga oul( galbenusul sau oul intreg , in functe de varsta copiluli) , untul si laptele. Se amesteca bine .Pentru copii peste un an se poate aduga sare.

Oul se poate ilocui cu carne sau cu peste in functie de ce aveti in casa.

Pofta buna!

Branza facuta in casa





Ingrediente

1,5l lapte de vaca
200 gr iaurt sau smantana(eu am avut iaurt facut in casa )

Se pune laptele la fiert (eu am avut lapte de vaca de la sat , direct de la sursa ) se aduga iaurtul/smantana si se lasa la fiert, la foc mic , pana se separa branzica de zar.


Se strecoara in tifon , se lasa la scurs si gata ... avem o branzica de casa delicioasa , numai buna de dat copiilor in perioada diversificarii sau pur si simplu de consumat de catre toti membrii familiei.
Este mult mai buna decat branzica facuta cu tablete de calciu sau cu lamaie.




Pofta buna!

Iaurt facut in casa cu 7 cereale de la milupa




Ingrediente :

200 gr Iaurt facut in casa
3 lingurite 7 cereale bio de la milupa

Se amesteca si gata este gustarea de la ora 17 sau micul dejun.

Pofta buna!

Iaurt facut in casa












Ingrediente :
daca facem pentru prima data 150 gr smantana
daca facem de ceva vreme, 150 gr din iaurutl facut anterior.
600 ml lapte .








Laptele il fierbem la foc mic, dupa ce da in colocot , il lasam la fiert cel putin 10 minute. Laptele se lasa apoi să se răcească până la 45°C
Intr-un borcan punem smantata sau iaurutl si turnam peste laptele cald. Punem capacul si lasam la cald.Eu acuma iarna il tin pe calorifer . Acesta fiind foarte cald, iaurtul e gata in cateva ore (4-5 ore ). Se vede cand e inchegat . Cu cat se lasa mai mult la cald cu atat va fi mai acru. Deci daca dorim un iaurt nu foarte acru il lasa putin, daca dorim un iaurt acru lasam mai mult timp la cald.




Iaurtul se poate pastra in frigider , timp de cateva zile.



Pofta buna!

Budinca de fidea cu branza de vaci

4 porţii x 130 g

Brânză de vaci 100 g
fidea 80 g
unt 10 g
zahăr 10 g
ou 1 buc
sare 4 g

Fideaua se fierbe în apă clocotindă cu 1 g sare. Se lasă apoi o oră în apă rece, se strecoară, se scurge bine şi se amestecă cu brânza de vaci, cu 1/2 linguriţă de unt frecat cu zahăr, cu 1 g sare şi cu albuşul bătut spumă. Se tapetează o formă unsă, în care se răstoarnă compoziţia.Se da la cuptor aproximativ 20 minute Se lasă la răcit pe masă, 10 min, ca să se poată răsturna întreagă pe farfurie.

Pofta buna!

Supă de fasole verde

2 porţii x 200 ml

Fasole verde 250 g
morcov 50 g
ceapă 30 g
unt (ulei) 30 g
roşii 100 g (sau o linguriţă bulion)
apă 1 I
sare (dupa 12 luni)
pătrunjel verde 10 g


Se curăţă morcovul şi ceapa, se toacă mărunt şi se pun să fiarbă în apă. Când zarzavatul este aproape fiert, se adaugă fasolea spălată şi tăiată în bucăţele de 2 cm. Se fierbe în continuare în vasul acoperit. Roşiile, curăţate de pieliţă şi sâmburi, se taie în felii subţiri şi se pun în supă o dată cu sarea. Se serveşte după ce s-a adăugat untul (uleiul) şi pătrunjel tocat şi s-a mai dat un clocot.

Pofta buna!

Supa de rosii

2 porţii x 200 ml


Apă 500 ml
ceapă 30 g
morcov 50 g
pătrunjel 25 g
roşii 300 g
ardei gras o bucată
orez 15 g
unt 8 g
verdeaţă tocată 5 g
sare 2 g


Curatam si spalam legumele .Ceapa intreaga , morcovul , patrujelul si ardeiul gras, taiat in felii se pun la fiert . Când legumele sunt moi se adaugă roşiile spălate, curăţate de coajă şi tăiate în bucăţi. Supa se mai fierbe 10-15 min, apoi se ia de pe foc. Ceapa se aruncă, iar celelalte zarzavaturi se pasează cu blenderul , împreună cu zeama, se pun din nou la fiert, adăugându-se orezul, ales şi spălat. Se lasă să fiarbă până se înmoaie orezul, completându-se lichidul pierdut prin evaporare. Se pune apoi sare, iar la servire se adaugă untul şi verdeaţa tocată fin.


Pofta buna!

Alimentatia la copii -dr. Mihaela Bilic



Nu sunt deacord cu ce a zis doamna doctor , comparand copii cu animalele care trebuiesc dresate. Probabil domana Bilic nu are copii , si nu stie cum e cand te trezesti cu un copil care nu deschide gura si refuza orice fel de mancare. Dar informatiile sunt utile si binevenite!

Oua fierte moi

Există trei posibilităţi de a fierbe un ou moale:
• se pun ouăle la fiert în apă rece. Când apa începe să fiarbă, se ia vasul de pe foc şi se lasă ouăle în apa fierbinte încă 2-3 minute;
• se pun ouăle în apă clocotindă şi se lasă să fiarbă încă 3 minute şi jumătate (pentru un albuş mai moale) sau 5 minute (pentru un albuş mai închegat);
• când apa dă în clocot se adaugă ouăle şi se ia vasul de pe foc, lăsându-l acoperit 6-8 minute.
Pentru a întrerupe coagularea, ouăle fierbinţi sunt puse sub un jet de apă rece. In acest caz, se pot coji mai uşor. Ouăle fierte moi nu se dau copiilor sub un an.

Supa crema de morcovi cu lapte

2 porţii x 200 ml

apă 500-600 ml
morcovi curăţaţi 200 g
lapte formula 200 ml

Morcovii spălaţi şi curăţaţi, se taie în bucăţi mărunte, se pun în apă şi se fierb 1 oră, apoi se iau de pe foc şi se dau prin blender. Piureul rezultat se amestecă în 200 ml zeamă în care au fiert morcovii. Se adaugă laptele, şi se mai dă un clocot.

Pofta buna!

Supa crema de cartofi

Supă cremă de cartofi (2 porţii x 200 ml)

Ingrediente :
400 ml apa,
200 g cartofi curatati
30 g ceapa
5 g unt
50 ml lapte
10 gr patrunjel


Cartofii spălaţi, curăţaţi şi tăiaţi felii se fierb în apă împreună cu ceapa întreaga, decojită şi spălată. Când sunt bine înmuiate , se scoate ceapa si se arunca. Cartofii ii pasam cu blenderul sau printro sita , se pun untul şi laptele şi se mai dă un clocot. La sfârşit se adăuga pătrunjel fin tocat.

Pofta buna!

Supa de cartofi 10 luni

Supă de cartofi (1 porţie = 200-250 ml)

500 ml apa
100 g cartofi
25 g morcovi
10 g ceapa
10 g patrunjel(radacina)
5ml ulei
10 g samantana(iaurt) ( optional)

Se pun la fiert apa cu uleiul. Cand da in clocot, se adauga morcovul si radacina de patrunjel , curatate si spalate (eventual date pe razatoare ) . Cand sunt fierte pe jumatate se adauga cartofii, curatati, spalati si taiati cubulete si ceapa tocata marunt. Se fierbe pana cand cartofii sunt bine patrunsi , fara sa se sfarame. La sfarsit , se adauga verdeata si cine doreste smantana(iaurtul).

Pofta buna !

Dovlecei umpluti , 11-12 luni

Ingrediente

1 dovlecel tanar
200 gr piept de pui dezosat
1 ceapa
1 morcov
1 rosie
1 ardei
1 lingura cu varf de orez
marar
patrunjel

Preparare:
Dovlecelul se taie in jumatate, pe lungime. Se curata de seminte cu ajutorul unei linguri, apoi se spala si se lasa la scurs.
Legumele se curata de coaja si se dau pe razatoare. Pieptul de pui se toaca la masina de tocat, dupa care se amesteca cu legumele si se adauga verdeata. Aceasta compozitie impreuna cu orezul se pune la fiert intr-o tigaie cu putina apa.
Dupa ce legumele si carnea sau inmuiat putin, iar orezul s-a umflat , se ia compozitia de pe foc si se umple cu ea dovleceii.
Dovleceii se aseaza intr-o tava sau intr-un vas de yena uns cu ulei de masline, se adauga o cana de apa si se da la cuptor aproximativ 30 de minute.

Pofta buna!

Scortisoara

Acesta mirodenie este un tonic si un antiseptic , contribuind la inlaturarea oboselii si apatiei care insoteste de obicei gripa si alte infectii virale. Curatati un baton de scortisoara si adaugati-l intr-un grog dulce cand incepe raceala sau in caz de oboseala. Cel mai important constituent al sau este uleiul volatil cindamaldehida , care are un efect sedativ usor , acotioneaza drept calmant si ajuta la scaderea tensiunii arteriale. De asemenea, scortisoara contribuie la digestie , la controlul bolilor si al diareii.
Este buna pentru tuse , probleme digestive , oboseala si apatie.
Se foloseste cel mai bine in panicifactie , la budinci de fructe , ceaiuri, punch si la unele preparate din carne si peste.

Un bat de scortisoara fiert in apa produce aburi de inhalare eficienti pentru sinusur infundata si tuse in piept.

Cartofi copti cu branza

Ingrediente :

2 Cartofi dulci
500 ml lapte formula
2 linguri iaurt natural
1 lingura de smantana slaba
o lingura de ulei de masilne
cateva frunze de patrujel



Preparare:

Se prepara 500ml de lapte , dupa indicatiile de pe cutie.
Se pune laptele la incalizit , iar cand este fierbinte se adauga iaurtul si smantana.
Se lasa se se raceasca , apoi se strecoara , obtinandu-se astfel o branzica de casa dulceaga.
Cartofii se spala , se usuca si se pun la cuptor in coaja
Se incearca cu furculita . Atunci cand aceasta patrunde usor in miezul cartofului , este semn ca sunt numai buni de mancat.
Dupa ce s-au racit un pic, cartofii se curata de coaja si se paseaza cu mixerul.
Se adauga branzica de casa si se amesteca in continuare.
Pentru omogenizare se pune putin ulei de masline.
La final se adauga patrujelul tocat marunt.


Pofta buna !

Crema de dovleac cu pere

Ingrediente:

o jumatate de dovleac (din acela pentru prajitura ), nu foarte mare ;
3-4 pere coapte bine
scortisoara(optional)

Dovelacul se taie pe jumatate , se curata de seminte, se feliaza ca si pepenele , si se pune intr-o tava , la cupotorul incins in prealabil . Se lasa la copt 40-45 de minute.
Se incearca cu furculita: daca este moale si se patrunde usor pana la coaja , atunci este numai bun de mancat.
Intre timp , para se spala , se curata de coaja si se fierbe , pana ce miezul se inmoaie.
Miezul dovlecului si para se pun in blender si de paseaza pana se obtine o crema fina. Se adauga scortisoara (optional) .

Pentru fluidizare , in crema de dovleac poti aduga putin lapte.
Pentru un gust mai bogat puteti adauga ceriale pentru bebelusi , pregatite conform instructiunilor de pe cutie.
Deasemenea se mai poate adauga si carnita de pui sau curcan.

Pofta buna !

Diversificare personalizata

Diversificarea alimentatiei trebuie adaptata fiecarui copil in partre. Nu trebuie grabita introducere de alimente solide inainte de 6 luni. Sistemul digestiv al sugarului fiind imatur , nu poate asimila fibrele alimentarea inainte de aceasta varsta, cea mai mare parte a acestora fiind eliminate prin scaun.
Pe vremea nostra se considera important introducerea unuor cantitati, cat mai mari de lactate si carne in alimentatia copiilor. In prezent medicii au ajuns la concluzia ca este preferabil sa se ofere copiilor alimente care contin putine grasimi, dar care sa fie bogate in surse vegetale , care contin multe vitamine si minerale.
Prea multa carne , dulucrui, mancaruri prajite, alimente inalt procesata industial, prparate tip fast food , pot duce cu timpul la diabet zaharat , la afectiuni crdiace sau hipertensiune arteriala.
O dieta echilibrata este necesara, deoarece odata cu introducerea alimentelor solide in alimentatia bebelusului se formeaza si obiceurile alimentare.
Nu exista o ordine stricta a introducerii alimentelor in dieta bebelusilor, dar exista limite de varsta considerate ca sigure in privinta tolrenatei digestive pentru un anumit aliment. Introducerea alimentelor va fi adaptata persoanlitatii sugarului in functe de toleranta lui pentru alimetele introduse.